Europenii prefera carnea de porc

Articol scris joi, 19 decembrie 2013, de catre andrei

 

carnetvacarnexpoCea mai mare parte a consumatorilor europeni (83 %) mananca carne cel putin de doua sau de trei ori pe saptamana, iar aproximativ 88% dintre acestia cumpara carne preambalata, potrivit unui raport al Comisiei Europene. Cea mai solicitata este carnea de porc (49%), urmata de cea de pasare (29 %) si de vita (19%), in timp ce carnea de oaie sau capra nu constituie decat 3% din consumul european de carne. In total, se estimeaza ca 70% din volumul de carne procesata la nivelul UE reprezinta carne de porc, urmata de carne de pasare (18%) si de vita (10%), dar si de alte tipuri de carne (2%). In 2012, productia totala de carne proaspata in UE a fost de 43,5 milioane de tone (carcasa) . Potrivit estimarilor pe termen mediu, productia totala de carne a UE, s-a contractat cu 2% in perioada 2011-2013, conform estimarilor, dupa cresterea din intervalul 2010 – 2011.

Ea ar trebui totusi sa revina in urmatorii zece ani si sa atinga circa 45 milioane de tone, nivel similar celui din 2011. Industria europeana de procesare a carnii este reprezentata de peste 13.000 de firme, care dispun de 350.000 de salariati si realizeaza o cifra de afaceri de 85 miliarde de euro

Acest articol a fost publicat în noutati. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>